Un grup de deputați vor pleca din Parlament, odată cu numirea lor în alte funcții, anunță Politik.md. Și asta pentru a nu se afla în incompatibilitate de funcții, fapt interzis de lege.
Printre aceștia este deputatul socialist, Ion Ceban, care a ales să plece în funcția de consilier municipal Chișinău. Tot el a fost ales în calitate de președinte de fracțiune a socialiștilor din CMC. Următorul în lista socialiștilor este Lebedinschi Adrian, acesta însă a fost numit în calitate de consilier municipal Chișinău, astfel el va trebui să aleagă ce funcție va prefera: deputat sau consilier. Dacă va rămâne în calitate de consilier, locul de legiuitor va fi ocupat de următorul pe listă - Irina Mîzdrenco. Aceasta este născută în satul Pîrjota, Rîșcani și e pedagog de profesie.
Două plecări se așteaptă și din fracțiunea PLDM: Este vorba despre deputatul Valeriu Streleț, care a fost înaintat la funcția de premier și deputatul George Mocanu, care a fost înaintat la funcția de ministru al Tineretului şi Sportului. Conform listei electorale, locul celor doi urmează să fie ocupat de către Nae-Simion Pleșca, el a mai deținut și anterior funcția de deputat, urmat de Octavian Grama. Ultimul a deținut funcția de viceministru al Sănătății și dacă se va regăsi în noul Executiv, va fi înlocuit de Loretta Handrabura, care și ea a deținut funcția de viceministru, doar că la Educație. Soarta acestor doi viceminiștri rămâne incertă, deoarece cele două ministere au fost partajate altor partide, decât PLDM.
Cele mai multe plecări, însă se așteaptă la Partidul Liberal. Aproape o treime din fracțiune urmează să vină la Guvern. Este vorba despre: Corina Fusu, care va fi numită ministru al Educației, Valeriu Munteanu – ministru al Mediului, Anatol Șalaru – ministru al Apărării și Iurie Chirinciuc – ministru al Transporturilor. În locul lor, vor veni în funcții: Boțan Roman, care a deținut funcția de viceprimar de Orhei; Ștefan Vlas, care a fost primar în Sărata Galbenă; Petru Cosoi, antreprenor de profesie și Alina Zotea, asistenta deputatului Mihai Ghimpu. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE