Salariile unor persoane, care activează în sectorul bugetar vor fi majorate. Drept că această majorare va fi destul de mică, de până la 10% pentru angajații cu cele mai mici salarii și cu până la 100 de lei pentru cadrele didactice, anunță Politik.md.
Un proiect de lege a fost aprobat în Parlament, deși avizul Guvernului nu este tocmai favorabil. Proiectul a fost propus cu insistență de către deputații comuniști și a fost prezentat de Oleg Reidman.
„În urma majorării tarifelor la energia electrică și gaze naturale, ponderea cheltuielilor pentru serviciile comunale se va majora cu circa 4%. În lei, majorarea cheltuielilor comunale per cap de locuitor va fi de aproximativ 76 de lei.
Considerăm că în aceste circumstanțe, statul este obligat să asigure cetățenilor majorarea veniturilor, astfel încât consumatorii să poată acoperi cheltuielile majorate la serviciile comunale”, menționează autorii proiectului de lege.
Asta în timp ce Guvernul a atenționat asupra faptului că în buget nu există resurse pentru a acoperi aceste cheltuieli. Guvernul a mai menționat că, potrivit Constituției nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea resursei financiare.
Potrivit calculelor estimative ale Ministerului Finanțelor, majorarea salariilor angajaților este de circa 24,7 mln lei lunar. „De la bugetul de stat vor trebui identificate 15 mln de lei lunar, iar restul 9,7 mln – din contul veniturilor unităților administrativ-teritoriale.
Pentru majorarea salariilor cadrelor didactice și din rândul corpului profesoral sunt necesare peste 9,7 mln de lei lunar, care urmează să fie identificate integral de la bugetul de stat”, se menționează în avizul Guvernului.
Cu toate astea, proiectul a obținut votul majorității deputaților în prima lectură.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE