Situația drastică atestată în mai multe țări europene, cum ar fi Grecia sau Italia se poate repeta și în Republica Moldova, atâta timp cât țara va fi condusă de o guvernare neoliberală. Din aceste motive Guvernul Filat trebuie să cadă în cel mai scurt timp. Declarația a fost lansată de către deputatul comunist, Grigore Petrenco marți, 22 noiembrie, la reuniunea Partidului Stângii Europene, care s-a desfășurat la Atena.
”Criza profundă, care afectează astăzi Grecia, s-a răspândit în toată Europa și nu doar în zona euro, sau statele membre ale Uniunii Europene, dar și în state din afară, cum ar fi Republica Moldova”, a declarat Petrenco, accentuând că ”aceasta este o criză a unui sistem, a modelului neoliberal, care este predominant astăzi în Europa”.
Potrivit lui Petrenco, Alianța pentru Integrare Europeană, care este coaliția de guvernare în R. Moldova, în prezent repetă același greșeli făcute de guvernarea greacă, punând în pericol securitatea statului.
”Datoria externă este în continuă creştere, sunt contractate credite noi, care duc la obligațiuni și mai mari față de Fondul Monetar Internațional. Reducerile severe şi măsurile de austeritate, închiderea şcolilor şi optimizările făcute în toate sferele vieţii - aceasta este o modalitate directa de degradare, care va duce la o catastrofă socială”, a concluzionat deputatul.
Parlamentarul moldovean s-a arătat sigur că Guvernul Filat va cădea exact ca și cel grec, însă ”acest lucru trebuie să se întâmple cât mai curând posibil, pentru a schimba politica și priorităţile și pentru a evita toate consecințele pe care le vedem astăzi în Grecia”.
În această ordine de idei, Pentreco a anunțat că în R. Moldova au început proteste în masă, care reprezintă o rezistență socială politicilor antisociale promovate de conducerea de la Chișinău. Deputatul a mai adăugat că acestea vor fi de durată, pentru a determina guvernanții de la Chișinău să recunoască faptul că lucrurile merg într-o direcție greșită.
De menționat că, protestele au început pe data de 18 noiembrie, când mai multe sute de persoane au protestat în fața Parlamentului. Pe data de 19 noiembrie acestea au continuat cu pichetarea Guvernului, fiind extinse și în orașele Edineț, Soroca și Comrat. Pentru săptămâna viitoare sunt anunțate proteste în alte opt localități. Președintele PCRM, Vladimir Voronin, a anunțat că acțiunile de protest vor continua până când actuala guvernare nu-și va da demisia.