Deputatul PAS, Radu Marian a vorbit despre acțiunile care ar putea urma după ce statul a reintrat în posesia Aeroportului Internațional Chișinău. El spune că acest activ strategic pentru Moldova ar putea să nu stea mult în gestiunea statului, iar următorul pas ar fi identificarea unui alt concesionar cu o reputație bună.
„Statul are o problemă cu actualul concesionar, cunoaștem care este reputația acestuia legat de un fugar supus sancțiunilor și în legături cu Kremlinul. Acest fapt a fost un risc de securitate națională ca aeroportul să fie gestionat de o astfel de entitate. Eu, personal nu sunt împotriva mecanismului concesionării utilizat în toată lumea, doar că trebuie să fim foarte atenți cine administrează acest aeroport. Desigur, acum, în situația în care s-a rezolvat acest contract, statul trebuie să se ocupe de acest activ. Vom vedea, în perspectivă, să analizăm situația și să decidem dacă am putea da în gestiune Aeroportul doar către o companie serioasă din state democratice cu standarde înalte și reputație bună. Legat de taxa aeroportuară vom analiza dacă o menținem sau nu”, a menționat Radu Marian.
Și ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi a declarat în Parlament că statul se gândește ce va face cu această taxă aeroportuară de de 9 euro, dar a dat de înțeles că ea ar trebui eliminată.
Taxa de 9 euro a fost introdus în 2009 după ce Aeroportul Internațional Chișinău a primit două credite de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru modernizarea infrastructurii Aeroportului. Chiar dacă creditul a fost returnat, taxa de modernizare a fost păstrată și inclusă abuziv în contractul de concesiune a Aeroportului.