Deputatul PAS Lilian Carp a încercat să ofere detalii de la discuția în cadrul fracțiunii PAS de la Președinție. El a declarat la postul public de radio că partidul de guvernământ va efectua o evaluare pe intern a unor miniștri din actualul guvern, iar dacă unii din ei nu vor avea o viziune ce priorități trebuie implementate vor trebui să plece
„Dorim să aflăm de la unii miniștri ce priorități și-au fixat pentru o perioadă de câteva luni, unde vor să ajungă. În zilelele următoare, vom avea o discuție, iar cei care nu vor prezenta o viziune va trebui să ne despărțim de unii, dacă nu vor fi foarte clari în obiectivele pe care trebuie să le atingă”, a spus Carp
El a vorbit și despre ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco care crede că este un om corect, iar dacă i se va cere va pleca fără multă gălăgie. Totodată, Carp s-a referit și la Natalia Gavrilița. „Ea rămâne în funcția de premier. Este un manager bun, doar trebuie să aibă caracter în raport cu unii colegi pe care îi are în Guvern”, a menționat Lilian Carp.
Deputatul a mai spus că în cadrul fracțiunii PAS nu există disensiuni, iar probabilitatea de a fi ”rupt” acest partid nu este adevărată. În același context deputatul a menționat că spargerile conturilor de Telegram ale unor demnitari de stat au fost făcute de către unii politicieni din Republica Moldova, cu un anumit trecut, care anterior au beneficiat de astfel de tehnologii și care s-ar afla peste hotare.