Vara trecută, Rusia - al patrulea exportator mondial de grâu - a fost afectată de cea mai severă secetă din ultimul secol. Recolta de grâu a fost cu 31,1% mai mică faţă de cea din 2009, ceea ce a dus la suspendarea livrărilor externe începând cu 15 august. Ulterior, din octombrie, şi Ucraina a impus aceeaşi măsură. Din cauza acestor decizii şi a deficitului de cereale înregistrat la nivel mondial, preţul grâului s-a majorat cu 60% în numai trei luni.
Acum, cele două state anunţă că grâul lor va reveni pe pieţele internaţionale mai repede decât se credea. Vladimir Putin, premierul rus, anunţase că restricţiile vor fi aplicate până la sfârşitul lui 2011. Ruşii au mărit suprafaţa cultivată cu 10% şi, potrivit analiştilor, vor oferi preţuri mai mici pentru a‑şi redobândi competitivitatea. Ucrainenii se aşteaptă, de asemenea, la o recoltă cu 15% mai mare faţă de 2010.
Reluarea exporturilor de către cele două state ar putea duce la ieftinirea grâului la nivel mondial, însă părerile analiştilor diferă. Alexander Korbut, vicepreşedintele Asociaţiei Cerealelor din Rusia, crede că am putea asista la o scădere a preţului de 5-7%, potrivit Bloomberg. Însă contextul nefavorabil la nivel global ar putea încetini scăderea. „Condiţiile meteo complicate şi situaţia recoltelor din întreaga lume ne arată că nu ar trebui să ne aşteptăm la o ieftinire semnificativă", crede Dmitri Rilko, director general al Institutului pentru Studii Agricole din Moscova. Acum, tendinţa este în continuare de creştere. Contractele futures cu livrare în luna iulie arată o scumpire de 0,6%.
Rusia şi-a propus să exporte zece milioane de tone de grâu în acest an, comparativ cu patre milioane anul trecut. Recolta totală este estimată la 85-90 de milioane de tone, iar cererea internă - la 77 de milioane de tone. În 2009, înainte de impunerea restricţiilor, livrările externe de grâu ale Rusiei s-au ridicat la 18,6 milioane de tone.