Cotidianul pro-Kremlin Izvestia aduce încă un element ce demonstrează că gradul de deteriorare la care au ajuns relațiile dintre SUA și Rusia. Ziarul scrie că în timpul organizării Summit-ului G20 de la Sankt Petersburg, oficialii ruși au luat decizia de a reface planul de așezare la masa dezbaterilor a celor 20 de lideri mondiali. Inițial, a fost folosită ordinea alfabetului chirilic, pentru ca apoi să fie adoptat alfabetul latin.
Motivul: dacă ar fi fost folosit alfabetul chirilic, președinții Barack Obama și Vladimir Putin ar fi stat foarte aproape, separați doar de aliatul americanilor, regele saudit Abdallah, cel care îi propunea lui Putin o manevră pe piața petrolului favorabilă Rusiei, dacă acesta va fi de acord cu un atac asupra Siriei. Alfabetul latin permite însă intercalarea între Rusia și Statele Unite și a reprezentanților Africii de Sud, Turciei și Marii Britanii.
’’Aranjarea locurilor se va face potrivit alfabetului englezesc’’, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.
Nu este pentru prima dată când acest aspect pur tehnic este politizat. La summit-ul NATO de la Praga, care a consfințit extinderea masivă a NATO către Est, în 2002, oficialii au recunoscut că au rescris aranjarea locurilor în franceză, astfel încât președintele Ucrainei, Leonid Kucima, să fie izolat la marginea mesei.
Totuși, liderii SUA și Rusiei încearcă să păstreze aparențele unei bune cooperări. Într-un interviu pentru Canal 1, președintele Putin a declarat: ’’Președintele Obama nu a fost ales de poporul american pentru a face pe placul Rusiei. Iar umilul vostru servitor nu a fost ales de poporul rus pentru a face pe plac altora. Muncim, ne contrazicem pe anumite teme. Suntem oameni. Uneori unul dintre noi se simte ofensat. Dar aș vrea să repet încă o dată că intersele reciproce globale sunt o bază solida pentru rezolvarea problemelor noastre.’’

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE