Curtea Constituţională a examinat astăzi, 9 decembrie, contestaţiile a 5 concurenţi electorali în privinţa alegerilor parlamentare din noiembrie, anunţă Politik.md.
Prima contestaţie a fost examinată cea a comuniştilor. Reprezentantul PCRM la Curte, deputatul Igor Vremea a menţionat că interesul partidului său a fost grav afectat prin permiterea participării la scrutin a Partidului Comunist Reformator, care a furat din voturile comuniştilor.
„Ministerul Justiţiei şi CEC au influenţat opinia alegătorului, iar rezultatele au fost viciate în detrimentul PCRM. Faptul că denumirile sunt asemănătoare, precum şi simbolurile asemănătoare a indus în eroare electoratul şi a influenţat alegerea cetăţenilor”, a declarat Igor Vremea.
De asemenea, comuniştii au contestat şi faptul că pe lista electorală a Partidului Socialiştilor de facto se ascundea un bloc electoral şi că acest lucru terbuia menţionat de către CEC. La aceasta preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a specificat că legea nu interzice acest lucru, dar nici nu permite expres blocurile electorale ascunse.
O altă contestaţie a fost cea a socialiştilor, care sunt deranjaţi de faptul că pe teritoriul Federaţiei Ruse au fost descise prea puţine secţii de votare şi că astfel, cetăţenii ar fi fost împiedicaţi să voteze.
„Iniţial s-a cerut deschiderea a 15 secţii de votare in Rusia, deşi în şedinţa CEC reprezentanţii Ministerului de Externe spuneau că nu poate fi asigurată securitatea acelor secţii. Dar nu este problema cetăţeanului în ce mod este asigurată securitatea secţiei de vot, iar în momentul în care oamenii sunt limitaţi în dreptul de a-şi exercita drepturile - nu putem vorbi despre respectarea acestora”, a menţionat reprezentantul PSRM la Curte, Maxim Lebedinschi.
La fel, socialiştii s-au plâns Curţii că nu s-a permis votarea în baza paşapoartelor de tip sovietic, odată ce s-a permis votarea în baza actelor de identitate expirate, dar şi pentru faptul că au fost împiedicaţi la Bălţi să aranjeze un cort pentru agitaţie electorală, precum şi pentru faptul că unele posturi TV le-au refuzat plasarea publicităţii. La acest subiect, Curtea a subliniat că această problemă ţine de competenţa CCA.
O a treia contestaţie a fost depusă de Partidul Comunist Reformator, care a cerut renumărarea voturilor în ansamblu pe ţară. Şi asta pentru că, ei consideră că s-au produs multiple greşeli în procesul de numărare, care au influenţat rezultatele alegerilor. „De la secţiile de votare, noi am recepţionat alte date decât cele pe care le prezintă CEC. Noi le-am obţinut de la persoane de încredere”, a menţionat avocatul PCR, Vitalie Caldîba.
Şi candidatul independent Oleg Brega a venit cu o contestaţie, prin care a precizat că independenţii sunt discriminaţi faţă de candidaţii din partide, pe motiv că obţin mai puţine voturi şi reuşesc să treacă în Parlament. „Consider că este o discriminare şi se încalcă drepturile mele de a fi ales, dar şi drepturile alegătorilor de a nu fi trataţi diferenţiat. Nici un deputat din partide nu a obţinut cele peste 14 mii de voturi pe care le-am luat eu. Consider că mandatele ar trebui să se repartizeze ca la algerile locale, ca eu să obţin măcar al o sutălea unu mandat”, a afirmat Oleg Brega.
O altă sesizare a parvenit de la membrii blocul electoral Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală, care la fel sunt indignaţi de faptul că au fost organizate puţine secţii de votare în Federaţia Rusă. Însă, reprezentantul acestui partid nu şi-a putut expune poziţia din motiv că nu a prezentat procură, prin care să demonstreze că este reprezentantul blocului electoral la Curtea Constituţională.
Pe marginea acestor sesizări, Membrii Curţii urmează să se expună la ora 17:00. Tot la această oră va fi anunţat şi dacă alegerile au fost validate sau nu.