politik.mdO porţie de voie bună, câteva picături de zâmbete, o pijama şi multă, multă dispoziţie a fost reţeta unei petreceri doar în pijamale “pijama party” organizat de Lady club, într-un local din capitală, la sfârşitul săptămânii trecute.  
La petrecerea organizată în exclusivitate pentru jurnaliste a fost şi o prezentare de modă, lecţie de machiaj profesionist, dansuri, cântece, concursuri şi multe surprise plăcute. Fetele au recunoscut că este o petrecere de nota 10, un eveniment ce merită să fie repetat de câteva ori pe an. 
Prima dintre surprise a fost prezenţa, concurentul de la Eurovision, Dyma care a interpretat câteva piese, după care s-a distrat împreună cu jurnalistele recunoscând că este pentru prima dată când participă la astfel de petreceri. “Este o petrecere foarte plăcută, unde jurnalistele chiar ştiu să se distreze”, a spus Dyma.     
După care au urmat multe concursuri cu premii dintre cele mai diverse: reducere la cărţi, încălţăminte din colecţia primăvară, bijuterii, o oră la bowling, felicitări, o oră la spa, un machiaj profesionist, etc.
Organizatoarea petrecerii, Olga Balan, spune că a fost o petrecere reuşită la care a muncit vreo două luni. „Fetele, în jur de 40, s-au mobilizat destul de mult şi au participat la toate concursurile, au fost foarte active. Mi-am dorit să sărbătorim ziua femeii altfel decât de obicei, mult mai frumos, dar şi aniversarea de 3 ani a comunităţii „Lady club”.
Olga recunoaşte că petrecerea din acest an este mult mai interesantă, „sunt mult mai multe fete, avem mai mulţi parteneri, este mai mult entuziasm”.
Cea de-a doua surpriză a serii a fost Alexandru Manciu, câştigătorul „Fabricii de staruri 1” care a îndeplinit fiecare dorinţă a fetelor, interpretându-le orice piesă dorită.
Jurnalista Diana Răilean spune despre petrecere că a fost una superbă, “de care mă bucur nu numai eu, dar toţi care suntem aici, m-am simţit foarte bine. Mă bucur mult că Lady club se gândeşte la femei, îmi place că ne-am întâlnit nu pentru a bârfi, dar pentru a învăţa una de la alta”.
Compozitorul Alexandru Braşoveanu, a spus că a fost o atmosferă foarte plăcută. „Totul este organizat foarte interesant, chiar şi pijamalele sunt dintre cele mai diverse şi mai deosebite. Jurnalistele văd că se distrează diferit de cât mă gândeam eu, totul se petrece într-o atmosferă foarte liberă, degajată, doar că trebuie să fim foarte atenţi la vorbe”, a spus Alexandru.
Următoarea petrecere este preconizată pentru vară, în piscină.
politik.md
politik.md
politik.md

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE