Republica Moldova se confruntă cu o combinație tot mai apăsătoare de scumpiri, facturi energetice împovărătoare și datorii publice în creștere. Inflația anuală a ajuns la 10,8%, de peste două ori peste ținta stabilită, iar costurile la energie continuă să lovească în bugetele familiilor. Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, acuză guvernarea PAS că încearcă să mascheze problemele economice prin declarații optimiste, în timp ce populația resimte tot mai dur efectele crizei.

„Viața se scumpește. Oamenii sărăcesc. Datoriile cresc. Iar guvernarea se justifică”, a declarat Constantin Cuiumju, comentând cele mai recente date publicate de Biroul Național de Statistică.

Potrivit deputatului, inflația anuală a urcat la 10,8%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. Indicatorul depășește de peste două ori ținta de 5%, ceea ce reflectă presiunea tot mai mare asupra puterii de cumpărare a populației.

Cele mai dure lovituri se resimt în sectorul energetic. Într-un singur an, gazele naturale s-au scumpit cu 56,2%, energia termică cu 33,7%, iar energia electrică cu 23,7%.

Deputatul atrage atenția în special asupra evoluției tarifelor la gazele naturale. Dacă în februarie consumatorii achitau 14,42 lei pentru un metru cub, în octombrie tariful ajunsese la 26,14 lei. Este o creștere de peste 81%, care pune o presiune suplimentară asupra gospodăriilor, mai ales în pragul sezonului rece.

Pe lângă scumpirile care afectează direct populația, Constantin Cuiumju avertizează asupra unei alte probleme majore: creșterea costurilor de deservire a datoriei publice.

Deputatul invocă avertismentele Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Mondiale, potrivit cărora presiunile asupra finanțelor publice ar putea deveni tot mai mari. Estimările prezentate de acesta arată că, până în 2034, deservirea datoriei interne ar putea ajunge la aproape 35% din veniturile bugetare.

Practic, o parte tot mai mare din banii colectați la buget ar putea fi direcționată către plata dobânzilor și rambursarea împrumuturilor, în detrimentul investițiilor, dezvoltării economice și serviciilor publice.

„În loc să vedem o economie care produce mai mult și aduce venituri mai mari la buget, vedem prețuri în creștere, oameni care își permit tot mai puțin și un stat care se împrumută tot mai mult”, a declarat deputatul.

În opinia parlamentarului, datele economice scot la iveală o discrepanță tot mai mare între mesajele optimiste ale autorităților și realitatea resimțită de cetățeni. În timp ce guvernarea vorbește despre progrese și perspective economice, familiile trebuie să facă față facturilor mai mari, scumpirilor și reducerii puterii de cumpărare.

„Aceasta este realitatea economică pe care guvernarea PAS nu o poate ascunde prin rapoarte și declarații optimiste. Iar pentru această realitate trebuie să existe și responsabilitate politică”, a conchis Constantin Cuiumju.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE