Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a încheiat vizita în Republica Moldova cu două întrevederi separate cu mitropoliții Vladimir și Antonie, reprezentanții celor două structuri bisericești aflate în jurisdicții canonice diferite. Discuțiile au vizat integrarea europeană, libertatea religioasă, proiectele sociale și patrimoniul bisericesc.

În ultima zi a vizitei sale în Republica Moldova, pe 10 noiembrie, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, s-a întâlnit separat cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, și cu mitropolitul Basarabiei, Antonie. La ambele întrevederi au participat viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko.

Cele două întâlniri au avut loc într-un context în care Mitropolia Moldovei se subordonează canonic Patriarhiei Ruse, iar Mitropolia Basarabiei – Patriarhiei Române.

La Palatul Mitropolitan, Marta Kos și mitropolitul Vladimir au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, posibile proiecte sociale și sprijinul pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu.

În cadrul întrevederii, mitropolitul Vladimir i-a oferit oficialei europene ordinul „Cuvioasa Parascheva”, gradul I. De asemenea, i-a dăruit o vestă confecționată în atelierele mănăstirii „Marta și Maria”, pe care comisara a vizitat-o în repetate rânduri.

La rândul său, Marta Kos i-a oferit mitropolitului daruri din Slovenia, țara sa natală. Mitropolia Moldovei nu a precizat însă despre ce obiecte este vorba.

Tot pe 10 noiembrie, comisara europeană a avut o întrevedere separată cu mitropolitul Basarabiei, Antonie. Potrivit reprezentanților Mitropoliei, discuțiile s-au concentrat pe libertatea religioasă, accesul comunităților la lăcașurile de cult și posibilitatea dezvoltării unor proiecte sociale comune.

În cadrul întâlnirii, mitropolitul Antonie i-a solicitat Martei Kos sprijin pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei în legislația Republicii Moldova ca victimă a represiunilor sovietice. La final, ierarhul i-a oferit comisarei o icoană cu Ștefan cel Mare și Sfânt.

Marta Kos s-a aflat în Republica Moldova în perioada 8–10 noiembrie. Întâlnirile cu cei doi mitropoliți nu sunt însă o premieră. În septembrie 2025, oficiala europeană a vizitat mănăstirea „Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni, unde a discutat cu reprezentanții cultelor religioase, inclusiv cu mitropolitul Vladimir și cu Petru, fostul mitropolit al Basarabiei.

La acel moment, Kos a vorbit despre rolul pe care Biserica îl poate avea în societate, dincolo de administrarea clădirilor și conservarea patrimoniului cultural.

Comisara a revenit la mănăstire în iunie 2026. În timpul acelei vizite, la o conferință de presă susținută alături de președinta Maia Sandu, Marta Kos a declarat că este ateistă, dar a subliniat că dialogul cu reprezentanții cultelor religioase reprezintă o componentă importantă a activității sale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE