Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a dat astăzi, 24 octombrie, câștig de cauză Partidului Național-Liberal în procesul contra Ministerului Justiției, privind obiectivul Unirii inclus în statutul partidului, anunță Politik.md.
Astfel, va fi păstrată Hotărîrea Curţii de Apel din 2 iulie 2012 privind obligarea ministerului să înregistreze Noua Redacţie a Statutului PNL, adoptată de Congresul al III-lea al formaţiunii.
Delegaţii la forul suprem al PNL au votat, pe 3 decembrie 2011, pentru introducerea în Statutul formaţiunii politice a obiectivului Unirii Republicii Moldova cu România, drept cea mai scurtă cale de integrare a celui de-al doilea stat românesc în NATO şi UE.
Decizia înaltei Curți este definitivă și irevocabilă.
Postări asemănatoare
Partidul Nostru anunță moțiune simplă împotriva politicii fiscale 2027: „Reforma...
Mișcarea „Construim Încredere” lansează ofensiva împotriva salariilor exorbitante din sectorul...
Politica Fiscală 2027, criticată de MAN: „Nu poți combate sărăcia...
Proiectul privind repatrierea moldovenilor decedați peste hotare, blocat în comisie...
Un fost vicepremier pentru Reintegrare numit secretar de stat
Vicepremierul pentru Reintegrare acuză Tiraspolul că transferă responsabilitatea propriilor eșecuri...
Caută
Arhivă
Partidul Nostru anunță moțiune simplă împotriva politicii fiscale 2027: „Reforma...
iunie 24, 2026
Împușcătură accidentală la Brigada „Fulger” – Un polițist a fost...
iunie 24, 2026
Mișcarea „Construim Încredere” lansează ofensiva împotriva salariilor exorbitante din sectorul...
iunie 24, 2026
Politica Fiscală 2027, criticată de MAN: „Nu poți combate sărăcia...
iunie 24, 2026
MoldATSA: „Nu suntem finanțați din bugetul statului, veniturile vin exclusiv...
iunie 24, 2026
Ministrul Finanțelor – TVA-ul pentru agricultori va fi simplificat prin...
iunie 24, 2026

