Starea de urgență economică din regiunea transnistreană va fi menținută până la 12 septembrie 2026, după ce așa-numitul Soviet Suprem de la Tiraspol a aprobat decretul semnat de liderul separatist Vadim Krasnoselski.

Autoritățile de la Tiraspol susțin că situația economică din regiune rămâne dificilă, iar menținerea regimului special este necesară pentru ca administrația să poată interveni rapid în sprijinul întreprinderilor și să gestioneze problemele economice.

Vicepreședintele așa-numitului Soviet Suprem și președintele Comitetului pentru politică economică, buget și finanțe, Alexandr Korșunov, afirmă că mai multe întreprinderi se confruntă cu dificultăți și încearcă să-și păstreze angajații și să-și continue activitatea.

„Astăzi, întreprinderile se află într-o situație dificilă – încearcă să păstreze colectivele și să continue activitatea”, a declarat Korșunov.

Potrivit acestuia, situația de urgență le permite autorităților să adopte mai rapid măsuri care, în condiții normale, nu ar fi posibile în baza legislației existente.

Una dintre principalele probleme este scăderea încasărilor la buget. Oficialul de la Tiraspol recunoaște că dinamica veniturilor bugetare este negativă.

„Din păcate, dinamica încasărilor la buget nu este una pozitivă”, a precizat Korșunov.

Autoritățile din regiune susțin că măsurile adoptate în perioada stării de urgență urmăresc sprijinirea producătorilor, menținerea locurilor de muncă și asigurarea plății impozitelor către buget.

În același timp, resursele financiare disponibile sunt direcționate în primul rând către plata pensiilor, indemnizațiilor și salariilor angajaților din sectorul bugetar.

Prelungirea stării de urgență până la 12 septembrie indică faptul că administrația de la Tiraspol consideră că problemele economice cu care se confruntă regiunea nu au fost depășite și necesită în continuare măsuri speciale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE