Experţi din diferite state s-au adunat la Chișinău, pentru a elucida toate acţiunile întreprinse de ţările lor pentru realizarea angajamentelor asumate pe plan internaţional în domeniul împiedicării fabricării armelor de distrugere în masă.
Oficialii s-au întrunit în cadrul unui atelier internaţional la tematica implementării Rezoluţiei 1540 a Consiliului de Securitate al ONU privind neproliferarea armelor de distrugere în masă. Temele principale discutate au fost: perfecţionarea cadrului legislativ care să atribuie o atenţie mai mare subiectului neproliferării, consolidarea capacităţilor instituţionale şi sporirea conlucrării între instituţiile responsabile de domeniul importului-exportului de mărfuri, dotarea cu tehnică performantă a structurilor cu funcţii de control, pregătirea specialiştilor de înaltă calificare în domeniu ş.a.
Reprezentanţii ONU, OSCE şi NATO au reflectat măsurile întreprinse de aceste organizaţii pentru combaterea proliferării armelor de distrugere în masă, printre acestea numărîndu-se organizarea conferinţelor, seminarelor, atelierelor internaţionale pentru discutarea celor mai bune practici şi facilitarea cooperării între state în domeniul respectiv, oferirea asistenţei ţărilor pentru consolidarea capacităţilor naţionale în domeniul neproliferării ş.a.
Participanţii la atelier au subliniat că ameninţările legate de proliferarea armelor de distrugere în masă sunt foarte complexe şi, pentru a le face faţă, este necesar de a aprofunda consultările, coordonările şi cooperarea practică între state şi organizaţiile regionale şi internaţionale.
Evenimentul a avut loc în perioada 9-10 octombrie, la Chişinău, fiind organizat de Guvernul Republicii Moldova în cooperare cu NATO în scopul dezvoltării capacităţilor naţionale de combatere a noilor ameninţări la adresa securităţii. La lucrările atelierului au participat reprezentanţi ai statelor membre şi partenere NATO, ai Secretariatului Internaţional al Alianţei Nord-Atlantice, ai ONU, OSCE, precum şi reprezentanţii instituţiilor de resort din R. Moldova.