Fracțiunile parlamentare au venit la consultări cu președintele țării, Nicolae Timofti, anunță Politik.md. Deputații PD susțin că o candidatură pentru funcția de prim-ministru ar putea fi desemnată în următoarele două săptămîni în rezultatul negocierilor cu celelalte fracțiuni parlamentare.
„L-am informat pe președinte că cel tîrziu, pînă la 10 decembrie, trebuie să venim cu o propunere la funcția de premier. PD nu vine cu rețete pre-determinate, nu avem această candidatură, ea trebuie să-și facă apariția în rezultatul negocierilor și consultărilor. Contează ca viitorul prim-ministru să aibă sprijinul a cel puțin 50 de deputați”, a declarat preşedintele PD, Marian Lupu, după discuțiile cu șeful statului.
Între timp, liberalii insistă că la discuții trebuie să revină PLDM, pentru a fi constituită o majoritate și format un Guvern, care va avea susținerea majorității din Parlament. „Din păcate, atîta timp cât PLDM nu va participa la negocieri, este imposibil să avem o majoritate. Sperăm ca liberal-democraţii să-și schimbe poziția, astfel încât să fie votat executivul”, a specificat Mihai Ghimpu.
Între timp PLDM se menține pe poziții și insistă pe pre-condițiile enunțate anterior. În același timp, liberal-democrații urmează să ia o decizie finală după consiliul politic al PLDM. „Vreau să spun că suntem confuzi pentru că, pe de o parte, sîntem chemați la masa de discuţii, iar pe de altă parte, retorica este arhiagresivă și manipulatorie. Deja luni, 30 noiembrie, vom avea un alt consiliu politic şi vom discuta cu colegii. După decizia Curţii Constituţionale, circumstanțele s-au schimbat puțin”, a mai spus Vadim Pistrinciuc.
Amintim, că astăzi Nicolae Timofti a avut astăzi consultări cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru. La întîlniri au refuzat să vină deputații din fracțiunile PCRM şi PSRM.
Guvernul AIE III condus de premierul Valeriu Streleț a fost demis la 29 octombrie curent cu votul a 65 de deputaţi PD, PCRM și PSRM. Ulterior, conducerea PD a anunțat demararea negocierilor pentru crearea unei noi coaliții de guvernare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE