„Sentinţa pe viaţă există în India de circa 20 ani, iar un deţinut poate să ceară rejudecarea, după ce a ispăşit termenul de 14 ani”, a declarat procurorul public din New Delhi, J.M. Panchal.
Avocatul deţinuţilor I.M. Munshi, este mai optimist şi menţionează că mai sunt şanse pentru a fi reanalizat cazul. „Acesta nu este verdictul final, întotdeauna sunt şanse pentru a apela la alte curţi judecătoreşti”, a specificat avocatul făcând referire la drepturile deţinuţilor de a face apel la curţile superioare de justiţie.
În atacul trenului de pasageri Sabarmati Express din oraşul Godhra, au ars peste 1.000 de persoane de religie hindu, care efectuau un pelerinaj. Pentru acest atac poliţia locală a cercetat 94 de bărbaţi musulmani, care ar fi pus la cale crima. 63 dintre cei acuzaţi, inclusiv unul dintre conspiratori, au fost eliberaţi din lipsă de probe, mai anunţă CNN.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE