politik.mdConcursul naţional “iTineret – Viitorul începe cu tine” şi-a premiat, vineri, 16 iulie învingătorii. La ceremonia de premiere a fost prezent Alexandru Oleinic, ministrul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor care a înmânat diplomele, dar şi premiile învingătorilor, totodată asigurându-i pe tineri că un asemenea concurs se va desfăşura în fiecare an.
"Ştiu că a fost o perioadă plină, o competiţie acerbă, dar chiar dacă nu toţi se vor alege cu premiul I, toţi îl merită cu siguranţă", a spus ministrul.  
Unul dintre cei mai tineri participanţi Dima Chetruşca, 12 ani din Dubăsarii Vechi a făcut un site pentru vânători şi pescari, "deoarece tatăl meu este pasionat de vânătoare", spune Dima. Pe parcursul săptămânii, timp în care au avut diferite traininguri, distracţii Dima Chetruşca, spune că a învăţat multe lucruri utile pe viitor.
Interesant că la concurs au participat şi câteva fete. Dumbravă Svetlana spune că îi place să activeze în acest domeniu şi că va mai participa la un astfel de concurs. "Sunt foarte bucuroasă că am participant pentru că am învăţat lucruri foarte interesante în această săptămână", a spus Svetlana.
Proiectele aplicate în concurs au fost la cele trei categorii: web site-uri, grafică și aplicații. Astfel,  cîștigătorii locului I sunt: Sorin Boiștean, Roman Munteanu, Valeriu Mazare, Corneliu Comendant, Andrei Popa și Denis Delimarschi. Ei au primit diplome de onoare și cîte un laptop.
Diplome de gradul II şi netbook-uri le-au fost oferite lui: Vitalie Tudose, Ion Calcea, Grigoraș Isidor, Cornel Josan, Sergiu Ciumac și Dragoș Mocrii.
Cîștigătorii celui de-al treilea loc şi posesori ai unor aparate foto au devenit: Filip Gincota, Eugen Mirovschi, Dorel Crețu, Sandu Cojocari, Ahmed Umbatov.
Pe lîngă diplomele de gradul I, II și III, au fost înmînate și cîteva premii speciale: burse de studii au fost oferite de către companiile StarNet și Moldcell, pachete cu cărți de la Societatea de Distribuție a cărții Pro-Noi, două oferte de muncă de la compania Moldtelecom și altele.
Sergiu Ciumac a fost desemnat câştigătorul concursului naţional „ITineret – Viitorul începe cu tine” care va merge la o conferinţă internaţională. Invitaţia este oferită de către comitetul organizatoric al celei de-a VIII ediţii a conferinţei tehnico-ştiinţifice pentru studenţi, aspiranţi şi tineri specialişti, care va avea loc în capitala Kârgâstan-ului, oraşul Bişkek, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2010.
“iTineret - Viitorul începe cu tine” este un concurs național în domeniul IT în care s-au înscris peste 200 de tineri din diferite raioane și orașe ale Moldovei. Concursul s-a desfășurat în două etape. Finaliștii primei etape au avut ocazia de a participa în cadrul unei tabere de vară la baza de odihnă “IT-Relax” a Î.S. “CRIS “Registru” din or. Vadul lui Voda în perioada 11-16 iulie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE