Din 20 octombrie, beneficiarii compensaţiilor pentru călătoriile în transportul public îşi vor putea ridica cei 70 de lei prevăzuţi în acest scop. Despre aceasta a anunţat Eugenia Ceban, şefa Direcţiei generale de Asistenţă Socială, luni, 12 octombrie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie.
Timp de 10 zile, mai spune Ceban, la Direcţie au fost depuse circa 30 mii de dosare. Din 20 octombrie, vor primi compensaţii persoanele care au depus dosarele în prima decadă.
Potrivit unei decizii adoptate de Consiliul Municipal Chişinău, pensionarii, şomerii, persoanele invalide, dar şi angajaţii cu un salariu mai mic de 1450 lei, vor beneficia de o compensaţie în valoare de 70 de lei, pentru călătoriile în transportul public.
Beneficiarii încă se mai pot adresa la direcţiile Asistenţei Sociale pentru a depune dosarele în vederea obţinerii compensaţiilor. În acest sens, angajaţii direcţiei au primit dosare şi în zile de sâmbătă şi duminică.
Amintim că decizia a intrat în vigoare de la 1 octombrie când a fost dublat tariful pentru călătorii în transportul public. În acest sens, sute de pensionari, în frunte cu Maia Laguta, liderul organizaţiei „Salvgardare”, au protestat în faţa Primăriei de mai multe ori, cerând abonamentele gratuite pentru transport.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE