Coaliţia de guvernare, adusă în pragul destrămării
martie 19, 2010
Chişinăul a greşit atunci când a invitat experţii Comisiei de la Veneţia să se pronunţe asupra intenţiei guvernării de a schimba Legea Supremă fără a avea un text nou de Constituţie deja pregătit. Politicienii moldoveni spun că şi-au conştientizat greşeala, dar deja nu mai pot schimba nimic. Alegerile anticipate trebuie să aibă loc în primăvara anului viitor.
Din cauza eşuării alegerilor prezidenţiale, actuala Lege Supremă a Republicii Moldova îl obligă pe preşedintele interimar Mihai Ghimpu să dizolve Parlamentul şi să stabilească data unor noi alegeri parlamentare anticipate.
Scrisoarea Comisiei de la Veneţia i-a determinat pe doi din cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) să-şi revadă poziţiile. Liderul PD, Marian Lupu, a declarat că „decizia care va fi luată în privinţa reformei constituţionale trebuie să fie conformă avizelor europene”. La rândul său, liderul PLDM, premierul Vlad Filat, a menţionat că alegerile anticipate sunt inevitabile. Ele vor fi precedate de modificarea articolului 78 din Constituţie, iar termenul rezonabil pentru desfăşurarea anticipatelor este primăvara anului viitor.
Liderul Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean, a declarat că Vlad Filat şi-a exprimat opinia personală când a spus că alegerile parlamentare anticipate nu pot fi evitate: „Asta este poziţia dumnealui, dar să nu uităm că suntem o alianţă – Alianţa pentru Integrare Europeană şi decizia finală va fi adoptată numai de către AIE”.
La rândul său, liderul PL, preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, a declarat că dacă rămâne în vigoare Constituţia actuală – el va dizolva Parlamentul. Ghimpu a adăugat că „alegeri parlamentare anticipate însemnă sfârşitul Alianţei pentru Integrare Europeană":
„Proiectul constituţiei este gata. Ne vom întâlni noi, liderii AIE, vom discuta... Dacă luăm decizia - vom prezenta Comisiei de la Veneţia proiectul Constituţiei. Şi atunci o să vedem ce o să spună Comisia de la Veneţia. Experţii străini au fost dezinformaţi! Comuniştii umblă peste tot şi dezinformează. Nu am de gând să merg la confruntare, dar eu totuşi sper ca punctul de vedere al colegilor europeni să fie atunci când o să vadă proiectul constituţiei".