Un cetățean din Ucraina a încercat să treacă frontiera de stat cu un camion de marca MAN cu remorcă cisternă BSL, înmatriculat în Ucraina. În urma verificării amănunțite a documentelor prezentate, polițiștii de frontieră au stabilit că numărul şasiului cisternei nu coincidea cu cel înscris în certificat.
Mai mult, se observa vizual modificarea efectuată manual, adică cifra „unu” era aplicată peste cifra „opt”. Incidentul s-a întâmplat ieri, la punctul de trecere Giurgiulești-Reni.
Același lucru l-a folosit și de un cetățean al Bulgariei. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești-Galați au avut suspiciuni privind poziția și dimensiunea unor cifre din seria șasiului unei remorci cisterne de marcă KAESSBOHER. Astfel, a fost luată decizia de a extinde verificările, care au scos la iveală alte cifre care nu coincideau cu cele indicate în certificatul de înmatriculare. Bulgarul a declarat că lucra în calitate de șofer la firma pe numele căreia este înregistrat camionul și nu cunoștea nimic despre modificările depistate de polițiștii de frontieră.
Pe cazurile date au fost înregistrate acte de constatare a infracțiunii, iar mijloacele de transport indisponibilizate pe teritoriul punctelor de trecere până la efectuarea expertizei în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE