Ciprul este dispus să ajute Republica Moldova pe toate căile în procesul de integrare europeană. În acest sens, ministrul afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a semnat cu omologul cipriot, Erato Kozakou-Marcoullis, Memorandumul de Înţelegere cu privire la cooperarea în domeniul integrării europene. Evenimentul s-a produs în cadrul vizitei vicepremierului în Republica Cipru, în perioada 3-5 octombrie.
Iurie Leancă şi Erato Kozakou-Marcoullis au mai convenit asupra organizării consultărilor politice interministeriale.
În cadrul vizitei, şeful diplomaţiei moldoveneneşti a avut o întrevedere şi cu preşedintele Ciprului, Demetris Christofias, care a menţionat că această vizită trebuie să devină o piatră unghiulară în ascensiunea raporturilor moldo-cipriote. În vederea impulsionării dialogului bilateral, părţile au subliniat necesitatea efectuării vizitelor reciproce la nivel înalt, precum şi promovării schimburilor comerciale. Un subiect important al discuţiilor a fost integrarea europeană a Republicii Moldova, liderul cipriot manifestând sprijin pentru eforturile autorităţilor moldovene în acest sens. La fel, părţile s-au informat reciproc despre procesul de soluţionare a problemei transnistrene şi, respectiv, despre reunificarea Ciprului.
De asemenea, Leancă a avut o întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Yiannakis Omirou. Interlocutorii au subliniat necesitatea impulsionării relaţiilor interparlamentare, iar ministrul Leancă a exprimat interesul R.Moldova de a prelua experienţa Ciprului în domeniul armonizării legislative la aquis-ul UE.
Totodată, au fost identificate perspective de cooperare moldo-cipriotă, încurajând promovarea investiţiilor cipriote în Moldova, inclusiv prin organizarea unui For al oamenilor de afaceri. În acest sens, Iurie Leancă a solicitat sprijinul Ciprului în perspectiva negocierilor zonei de liber schimb cu UE.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE