Comuniştii înţeleg că nu mai pot atrage voturi înainte de alegerile din 5 aprilie decât fiind ostili faţă de România, iar pe de altă parte ştiu că România şi UE nu vor face nimic împotriva lor, explică analistul politic Igor Boţan, referindu-se la interzicerea intrării în R. Moldova a circa 300 de români.

Gestul autorităţilor moldovene este incalificabil, spune Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), dar pe de altă parte, nu România şi UE sunt cele care trebuie şi pot să ia măsuri. "Moldovenii sunt cei care trebuie să taxeze o astfel de guvernare, inclusiv prin votul din 5 aprilie", a menționat Boțan.

La Chişinău nu există îngrijorare în ceea ce priveşte impactul acestui gest asupra relaţiilor cu UE. "Şi asta, deoarece comuniştii sunt convinşi că UE nu va întreprinde absolut nimic pentru că pe fundalul a ceea ce se întâmplă în Ucraina şi Georgia, R. Moldova arată relativ bine, adică guvernarea are o marjă în care îşi poate face de cap fără a se teme de consecinţe. UE nu va face pentru R. Moldova nimic mai mult decât Parteneriatul Estic şi guvernarea de la Chişinău înţelege foarte bine acest lucru şi ignoră toate avertismente", spune Igor Boţan.

Potrivit lui, în acest moment singurul lucru care îi interesează pe comuniştii moldoveni este să ia cât mai multe voturi. "După alegeri, în mod sigur vor găsi o explicaţie formală de genul că au existat informaţii potrivit cărora ”Noii Golani” au vrut să organizeze acţiuni subversive la Chişinău şi altele de acest fel. Dacă România va întroduce măsuri de răspuns, va suferi populaţia R. Moldova, or Bucureştiul nu vrea acest lucru", mai spune directorul executiv al ADEPT.

În acelaşi timp, şi o parte a societăţii civile a luat atitudine faţă de "acţiunile ilegale ale autorităţilor comuniste de interzicere a accesului în R. Moldova a unor personalităţi ale ştiinţei şi culturii din România". Uniunea scriitorilor, Asociaţia istoricilor şi Forul democrat al românilor din R. Moldova au emis o declaraţie comună în care amintesc că la 26 martie 2009, la punctele de frontieră Sculeni şi Leuşeni, autorităţile comuniste ale R. Moldova "au reţinut fără nici un temei şi le-au interzis accesul în țară mai multor personalităţi ale ştiinţei şi culturii naţionale", care veneau la Chişinău la invitaţia organizaţiilor semnatare ale declaraţiei: profesorilor universitari Ion Agrigoroaie, Cătălin Turliuc şi Liviu Lazăr, de la Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi, scriitorului şi ziaristului Ion Bâscă, bibliografului Mioara Pop şi poetului Ion Mărgineanu de la Alba Iulia, căruia urma să i se înmâneze premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2008.

"Comandouri de securişti trimise special la frontieră de generalul de miliţie sovietică Vladimir Voronin, i-au umilit pe cei nominalizaţi mai sus, reţinându-i ore în şir fără niciun fel de explicaţii, sechestrându-le cărţile personale şi cele câteva volume ale clasicilor literaturii noastre, Ion Agârbiceanu şi Lucian Blaga", se arată în declaraţia care precizează că despre Lucian Blaga, vameşii moldoveni au declarat că "ştiu ei ce fel de poet e acest ministru al lui Băsescu".

"Prin aceste acţiuni sfidătoare clanul comunist al generalului sovietic Voronin a încălcat - pentru a câta oară ?! - normele de drept internaţional, acordurile semnate cu Uniunea Europeană şi ţările membre, precum şi dreptul la libera circulaţie a persoanelor. Constatăm încă o dată caracterul antidemocratic, antieuropean şi antinaţional al guvernării comuniste de la Chişinău, teama ancestrală a clanului Voronin de adevărul ştiinţific şi istoric, ura lor faţă de cultura şi literatura română", se spune în declaraţie.

Sâmbătă, 28 martie liderul Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vladimir Filat, a reacţionat la interdicţiile de intrare în R. Moldova, impuse cetăţenilor români la graniţă, adresând, în calitatea sa de deputat, o interpelare adresată premierului de la Chişinău, Zinainda Greceanâi.

Filat a cerut şefului executivului "să fie informat în regim de urgenţă la ordinul cui au fost impuse aceste interdicţii de circulaţie, cine a executat ordinul şi de ce prevederi ale cadrului legal naţional şi european s-au prevalat".

De asemenea, Vlad Filat a cerut organelor abilitate ale statului să investigheze cazul şi să tragă la răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, persoanele care s-au făcut vinovate de încălcarea dreptului la libera circulaţie pentru sute de cetăţeni cu paşapoarte europene, ceea ce a adus prejudicii enorme atât relaţiilor cu România, cât şi cu Uniunea Europeană", se spune în interpelarea liderului PLDM, Vladimir Filat.

Începând cu 25 martie 2009, la graniţa cu R. Moldova au fost opriţi aproape 300 de cetăţeni români, printre care studenţi, intelectuali sau delegaţii oficiali ai unor consilii judeţene. Procentual, 10% dintre românii care au vrut să treacă graniţa nu au fost lăsaţi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE