Ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă va cere OSCE retragerea trupelor ruse, în virtutea unui tratat a cărui aplicare a fost suspendată de Moscova şi într-un moment în care analiştii ruşi vorbesc frecvent de încorporarea Transnistriei în Federaţia Rusă.
R. Moldova va cere reprezentanţilor satelor membre OSCE retragerea trupelor şi a armamentului rus din Transnistria, relatează NewsIn. Ministrul de Externe, Iurie Leancă, va aborda această temă la cea de-a XVII-a reuniune a Consiliului Ministerial al (OSCE), care se desfăşoară la Atena în perioada 1-2 decembrie. „Pentru noi este important să avem un document care nu doar ar formaliza o anumită stare de lucruri, ci ne-ar permite să realizăm anumite schimbări pe teren benefice atât pe subiectul conflictului transnistrean, cât şi în problema retragerii trupelor militare străine care se mai află pe teritoriul Republicii Moldova“, a declarat Iurie Leancă.
Deciziile în cadrul OSCE se iau prin consensul celor 56 de state membre, printre care se află şi Rusia.
Începând din 2002, Moscova s-a opus adoptării unui document care să facă referire la trupele din Transnistria, acest lucru fiind foarte probabil şi în acest an, relatează pentru NewsIn surse apropiate negocierilor. Premierul moldovean Vlad Filat a sugerat recent înlocuirea trupelor ruse cu o misiune civilă de menţinere a păcii sub mandat european.
Iniţiativa guvernului moldovean are loc într-un context delicat. În primul rând, cererea de retragere a trupelor ruse este făcută în virtutea angajamentelor asumate în acest sens de Rusia, în 1999, când a fost adoptat noul Tratat al Forţelor Convenţionale în Europa, însă Moscova a încetat aplicarea tratatului în 2007.
Eliberată de constrângeri, Rusia a recurs la acţiunea militară din Georgia, un an mai târziu. În al doilea rând, unii analişti politici ruşi vorbesc despre posibilitatea unirii Moldovei cu România, cu încorporarea Transnistriei în Federaţia Rusă. Autorităţile separatiste au dorit chiar organizarea unui referendum pentru adoptarea Constituţiei ruse. În acest context, analistul moldovean Oazu Nantoi nu crede că iniţiativa de la OSCE este potrivită. „Atunci când noi vorbim despre conflictul transnistrean nu trebuie legat de un eveniment artificial care se numeşte adunarea ministerială a OSCE. Asta vorbeşte despre faptul că noi nu înţelegem esenţa conflictului. Ce are conflictul transnistrean cu OSCE? Ce, trupele OSCE stau în Transnistria?“, a spus Nantoi pentru Europa Liberă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE