“Am venit la votare cu aceleaşi gânduri cu care am venit şi acum două săptămâni, cu gânduri bune pentru mun.Chişinău, pentru modernizarea capitalei”, a menţionat Dorin Chirtoacă.
Întrebat ce alegere a făcut, Chirtoacă a spus că a făcut alegerea viitorului, o alegere pentru consolidarea AIE, pentru continuarea a tot ceea ce a început acum 4 ani.
După ce a votat Chirtoacă a mai spus că va merge să monitorizeze prezenţa la vot, pntru că acestea sunt hotărâtoare. „Este lucrul care va decide soarta acestor alegeri. Echipele noastre comune ale AIE au depus eforturi pentru a mobiliza cetăţenii şi sperăm că locuitorii municipiului vor ieşi în număr mare la vot. Intuiţia îmi spune că vom ieşi învingători şi vom continua ceea ce am început acum 4 ani”, a mai spus Chirtoacă.
În context, Chirtoacă a menţionat că Consiliul Municipal nu este comunist, ci unul democratic, însă a cerut să trecem de ziua alegerilor, după care va oferi detalii în acest sens.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE