Chiril Gaburici și reprezentanții Transgaz au discutat despre demararea lucrărilor de construcție a conductei de transport gaze naturale Ungheni-Chișinău.
Ministrul Economiei a declarat că este foarte important ca până la finele anului curent conducta de gaz să fie operațională. „De asemenea, scopul guvernului de la Chișinău, prin construcția conductei, este să creeze condiții de competitivitate în sector, astfel încât să putem asigura cetățenilor prețuri mai mici la gaz, iar agenților economici posibilitatea de a se dezvolta”, a mai adăugat Gaburici, care efectuează o vizită la București.
Lucrările de construcție a conductei Ungheni – Chișinău au demarat la mijlocul lunii februarie curent. Începând cu luna decembrie 2018, sunt desfășurate activități legate de procedurile de achiziții publice pentru lucrările de construcție a conductei Ungheni-Chișinău. Până în prezent au fost semnate două contracte, iar altele sunt în proces de desfășurare și evaluare.