China este dispusă să ofere mai multe burse de studii pentru tinerii moldoveni. Despre aceasta au discutat ministrul afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă cu ministrul afacerilor Externe al Chinei, Yang Jiechi, în cadrul unei vizite oficiale în China.
Ma mult, Guvernul chinez s-a angajat să susţină în continuare Republica Moldova prin asistenţa sa tehnică, de edificare a unui stat stabil şi prosper, cu un rol sporit pe plan internaţional şi regional.
“Stadiul actual al raporturilor moldo-chineze şi tendinţele pozitive atestate în ultima perioadă creează premise favorabile pentru avansarea acestora la un nivel calitativ nou”, a declarant ministrul chinez.
În cadrul întrvederii, oficialii au relevat interesul sporit faţă de intensificarea relaţiilor de cooperare în domenii prioritare precum sectorul energetic, dezvoltarea infrastructurii, agricultura, telecomunicaţiile şi IT. O atenţie deosebită a fost acordată subiectului promovării vinului moldovenesc pe piaţa chinezească.
În vederea consolidării şi intensificării relaţiilor bilaterale, Iurie Leancă l-a invitat pe omologul său chinez, să efectueze o vizită în R.Moldova în anul 2012, când va fi marcată cea de-a 20-a aniversare de la stabilirea relaţiilor diplomatice.
De menționat că, programul vizitei a inclus și întrevederi cu conducerea marilor companii chinezeşti, interesate să dezvolte afaceri şi să investească în diverse proiecte în Republica Moldova.