Președintele raionului Florești, Ștefan Paniș, riscă dosar penal. Asta, după ce în urma unui control al Comisiei Naționale de Integritate s-a calculat o diferență vădită nejustificată de peste 500 mii lei și s-a constatat că acesta ar fi omis mai multe bunuri din declarația sa de avere, comunică Politik.md.
Potrivit membrilor CNI, diferența dintre venituri și cheltuieli depășește de 75,4 ori suma venitului realizat pe parcursul anului 2013, iar pe lângă aceasta, Ștefan Paniș ar mai fi comis o serie de omisiuni în declarația cu privire la venituri și proprietate.
Acesta nu a declarat un teren pentru construcție cu suprafața, 307 de terenuri agricole, o casă de locuit, o construcție accesorie, două automobile, 10 conturi bancare, 16 acțiuni deținute la o bancă comercială și cote-părți în cadrul unor societăți comerciale.