Pentru alegerile prezidențiale și pentru referendumul republican constituțional din 20 octombrie vor fi organizate 234 de secții de votare în 37 de țări. O hotărâre în acest sens a fost aprobată sâmbătă de către Comisia Electorală Centrală, notează IPN.
Tatiana Barburoș, membră CEC, a declarat că la stabilirea numărului de secții peste hotare s-a ținut cont de datele înregistrării prealabile a cetățenilor aflați în străinătate, informațiile prezentate de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la numărul și locul aflării moldovenilor în străinătate, colectate în baza evidenței consulare. De asemenea, au fost analizate și informațiile oficiale deținute sau publicate periodic de autoritățile competente ale țărilor gazdă privind numărul și locul aflării cetățenilor Republicii Moldova.
Ca urmare a analizei datelor, CEC a transmis Ministerului Afacerilor Interne pentru avizare lista secțiilor de votare, iar MAE a venit cu o serie de recomandări, ținându-se cont de aspectele de securitate din mai multe țări.
De exemplu, în Israel urmează să fie deschise doar două secții de votare. Cu privire la secțiile de votare propuse pentru Ucraina, misiunea diplomatică din Kiev a subliniat că situația de securitate continuă să fie agravată de atacurile Federației Ruse asupra obiectivelor de infrastructură, inclusiv civilă, și în eventualitatea constituirii secțiilor de votare în incinta misiunilor diplomatice și consulare la Kiev și la Odesa trebuie de ținut cont că acestea nu au capacități să adăpostească votanți în caz de alarmă aeriană.
„Cu referire la secțiile de votare care se propun a fi organizate în Federația Rusă, misiunea diplomatică din Moldova a comunicat faptul că situația de securitate din această țară pe parcursul anului 2024 s-a înrăutățit semnificativ. Astfel se constatată că în prezent Rusia, având operațiunile militare pe teritoriul ei, nu este sigură pentru a fi organizate secții de votare în cadrul alegerilor din 2024, fără a pune în risc viața integritatea corporală a alegătorilor”, a menționat Tatiana Barburoș.
Potrivit ei, excepție pot fi misiunile diplomatice. Astfel, s-a propus constituirea a cinci secții de votare în Rusia.
Ministerul Afacerilor Externe urmează să identifice localurile în care vor fi organizate secțiile de votare, în conformitate cu condițiile tehnice stabilite.
La ultimele alegeri parlamentare din 2021, peste hotare au fost deschise 151 de secții de votare iar în stânga Nistrului 41 se secții de vot față de 30 la prezidențialele din 20 octombrie