Comisia Electorală Centrală (CEC) în şedinţa de joi, 18 iunie, a constituit 37 de circumscripţii electorale de nivelul doi în unităţile administrativ-teritoriale ale R. Moldova pentru alegerile în parlamentare din 29 iulie.
Totodată, au fost aprobate modele documentelor electorale şi a fost stabilit tirajul necesar desfăşurării alegerilor parlamentare. Precum a fost modificat şi Regulamentul cu privire la activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare, astfel încât doar secretarii birourilor pot face înscrieri în lista suplimentară. În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost stabilite atribuţiile de serviciu ale membrilor CEC în perioada electorală.
Partide politice şi instituţii mass-media au semnat, în cadrul unei mese rotunde speciale, Codul de conduită privind desfăşurarea şi reflectarea campaniei electorale la alegerile în noul Parlament din 29 iulie.
La acţiune a participat şi reprezentantul Oficiului Reprezentantului Special al Uniunii Europene în Moldova care împreună cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor internaţionale guvernamentale vor monitoriza respectarea prevederilor prezentului cod.
Documentul a fost semnat de către 3 partide politice (în ordinea în care au semnat: Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi Partidul Republican din Moldova şi 4 instituţii de informare în masă (în ordinea în care au semnat: postul de televiziune Moldova 1, Radio Moldova, postul de televiziune EURO TV, postul de radio Antena C).
Liderii formaţiunilor politice Partidul Democrat din Moldova, Partidul Politic Alianţa „Moldova Noastră”, Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, prezenţi la eveniment, au refuzat să semneze prezentul cod.
Codul de conduită intră în vigoare pentru fiecare semnatar din momentul semnării lui şi este valabil până în ziua în care rezultatele finale ale alegerilor vor fi confirmate de către organele competente.
Amintim, Codul de conduită este o convenţie încheiată între concurenţii electorali şi reprezentanţii mass-media privind modul de desfăşurare şi de reflectare a campaniei electorale care exclude lezarea demnităţii şi imaginii concurenţilor electorali.
Conform prevederilor Codului electoral, CEC asigură semnarea de către partide, alte organizaţii social-politice şi reprezentanţii mass-media a Codului de conduită pînă la începerea campaniei electorale. Liderii partidelor politice şi organizaţiilor social-politice, conducătorii instituţiilor mass-media care nu au participa la eveniment, dar doresc să semneze Codul de conduită pot să se adreseze la sediul Comisie Electorale Centrale.
Tot ieri, 18 iunie, Partidul Democrat din Moldova a depus la CEC documentele pentru înregistrare în calitate de concurent electoral. La ora 17.00, membrii CEC au stabilit ca formaţiunea să fie înscrisă prealabil în buletinul de vot la poziţia a şasea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE