Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova va avea loc în data de 3 noiembrie, decizia fiind luată miercuri de Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chișinău.
,,În buletinul de vot pentru turul doi de scrutin vor fi înscriși doi candidații care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin, după cum urmează:
În acest context, a fost aprobat textul şi modelul buletinului de vot pentru turul al doilea de scrutin. Acestea se vor tipări conform tirajului stabilit în hotărârile anterioare aprobate de CEC. Votarea în cel de-al doilea tur se va efectua în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur de scrutin”, au anunțat reprezentanții Comisiei Electorale Centrale.
Conform prevederilor legislației electorale, candidații care care participă în al doilea tur de scrutin pot desfășura campanie electorală după stabilirea datei celui de-al doilea tur de scrutin prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale. Menționăm că, și în turul II al alegerilor prezidențiale, candidaților le este interzis să utilizeze resursele administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decît pe bază de contract, în condițiile de egalitate.
Concurenții electorali pot organiza întîlniri cu alegătorii, iar autoritățile administrației publice locale sînt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întîlniri în termeni și condiții egale. Agitația electorală se admite doar pînă în ziua de vineri înainte de ziua votării.
Conform datelor preliminare prezentate de CEC, Maia Sandu a luat cele mai multe voturi, adică 42,49 %, aceasta fiind urmată de Alexandr Stoianoglo, cu 25,95 % dintre sufragii.