Noul statut al Republicii Moldova de candidat oficial la aderarea la UE, este un vis ce deschide noi perspective și, mai ales, ne oferă și ne integrează într-un model de dezvoltare ce și-a dovedit viabilitatea, susține fosta ministră a finanțelor Mariana Durleșteanu.

Ea a venit cu o reacție după ce ieri, Parlamentul European a votat pentru statutul de candidat la aderare pentru R. Moldova și Ucraina.

"De la statutul de țară candidat la membru cu drepturi depline este un drum lung presărat cu multe dificultăți și reforme dureroase menite să ne compatibilizeze cu spațiul comunitar.

Pentru prima data, după 30 de ani, Republica Moldova are șansa să rupă fatalitatea ce ne fixase în zona nimănui și totodată a tuturor.

Felicitări în special cetățenilor ce au dus de la independență greul aspirațiilor noastre. De asemenea, rolul partenerilor externi, de la România la celelalte state membre a fost unul definitoriu și trebuie să le mulțumim.

Sa nu ratăm această șansă pentru că nu este doar șansa noastră dar și a generațiilor care vin după noi", a comentat Durleșteanu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE