Deputatul PAS, Alexandru Trubca a declarat la emisiunea POLITIL LIVE că Guvernul pregătește două rectificări bugetare în următoarele trei luni pentru a sprijini agricultorii care traversează o perioadă dificilă. Sprijinul financiar, spune Trubca, va veni în dependență cum vor veni fondurile externe.
„ Prima rectificare va fi la începutul lunii iunie și va prevedea câteva sute de milioane de lei și o a doua modificare a bugetului va fi în august care va presupune o majorare a fondului de subvenționare în agricultură, iar alta se referă la salarizarea pentru AIPA”, a menționat Alexandru Trubca.
Ultima săptămână a fost marcată de discuții, întâlniri în lanț la cel mai înalt nivel, dar și de ultimatumuri lansate fermieri privind situația catastrofală din agricultură. Agricultorii au avertizat Guvernul că vor organiza proteste pe 7 iunie în cazul în care Executivul nu va soluționa cîteva probleme cum ar fi:
1. Alocarea nu mai târziu de 1 august 2023 a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoarea de cel puțin 3000 lei per hectar la culturile agricole de primă grupă (grău, orz, rapiță ect);
2. Restricționarea temporară prin decizia CSE a importului grăului, porumbului, rapiței și floarei soarelui în Republica Moldova din Ucraina, în condițiile în care Comisia Europeană va prelungi această restricție pentru țările din Europa de Este după 5 iunie;
3. Obligarea Portului Giurgiulești în perioada 1 iulie-31 decembrie 2023 să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească;
4. Achitarea pănă la 1 iulie 2023 a tuturor datoriilor la subvențiile pentru anul 2022;
5. Modificarea (cu intrare în vigoare pănă la 10 iunie 2023) legii cu privire la Programul de rambursare a TVA, astfel încât să fie prelungit acest program pănă la finele anului și extins numărul de beneficiarii și sumele achitate.
Fondul de subvenționare în agricultură pentru anul în curs se cifrează la 1 miliard 500 de milioane de lei.