Domnul deputat V. Streleț, liderul fracțiunii PLDM, a declarat ieri, cu o mină serioasă, că sintagma „în trei zile” înseamnă „ziua a treia”. Absurditatea afirmației e atât de evidentă, încât mă scutește, științific vorbind, de a aduce argumente pentru a o combate.

Nu cred că dl Streleț crede în ceea ce a afirmat. El a spus ceea ce a spus pentru a justifica decizia șefului său de a interzice participarea fracțiunii PLDM la ședința de marți a parlamentului.

Eu admit că Streleț trebuie să-și apere Bossul. Dar chiar așa, cu asemenea „argumente”?

Din clipa în care dl Streleț și-a permis să răstălmăcească și să falsifice într-un asemenea hal semantica unei îmbinări clare ca lumina zilei, eu nu mai cred – nu mai pot crede! – în nicio declarație a acestui partid. Din această clipă, eu sunt convins că V. Filat a știut din prima zi despre tragedia din Pădurea Domnească și tot „scandalul Zubco” a fost regizat de el, din prima zi. Sarcina celorlalți, a streleților, a fost să se prostitueze, în numele Cârmaciului-Soare.

Mă gândesc, cum ar comenta oare V. Streleț fraza din Biblie „Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua a treia” (FACEREA, cap.1,13). Că Dumnezeu a despărțit apele de uscat ș.a.m.d. în timp de trei zile?

Dle Streleț, dacă Filat v-ar da comandă, ați răstălmăci și Biblia!?

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE