Prevedrea legislativă la politica fiscală pentru anul în curs potrivit căreia în venitul brut nu se includ veniturile obținute din vânzarea energiei electrice de către persoanele fizice rezidente care produc energie regenerabilă și cărora li se aplică mecanismul de contorizare netă/facturare netă a intrat în vigoare
Inspectoratul Fiscal de Stat menționează, într-un comunicat de presă, că, din 15 august, în venitul brut nu se include venitul obținut de către operatorul de sistem și/sau unitatea termoenergetică în urma primirii cu titlu gratuit, a liniilor și a stațiilor electrice, conform Legii nr. 107/2016 cu privire la energia electrică, a instalațiilor de gaze naturale, conform Legii nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale și a rețelelor termice și/sau a instalațiilor termoenergetice, conform Legii nr. 92/2014 cu privire la energia termică și promovarea cogenerării.
Tot din 15 august, veniturile pe care persoanele fizice le obțin de la predarea deșeurilor de metale feroase şi neferoase, a reziduurilor industriale ce conţin metale sau aliaje ale acestora, se vor impozita prin reținerea impozitului pe venit la sursa de plată, de către agentul economic, în mărime de 12%.
Din aceeași dată, veniturile persoanelor fizice rezidente obținute sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente valorilor mobiliare de stat și/sau aferente obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale vor constitui sursă de venituri neimpozabile și nu se vor impozita prin reținere finală a impozitului pe venit de către Ministerul Finanțelor sau dealerii primari.
În aceeași ordine de idei, agentul economic va avea obligația să ajusteze veniturile în scopuri fiscale doar pentru tranzacțiile economice cu fondatorii persoane fizice sau alte persoane fizice interdependente, care nu desfășoară activitate de întreprinzător, realizate la un preț mai mic decât prețul de piață. Totodată, acesta nu va avea obligația să ajusteze veniturile în scopuri fiscale, aferent tranzacțiilor pentru care a fost aplicat principiul lungimii brațului, la stabilirea prețului, și pentru care au fost aplicate prevederile art.19 din Codul Fiscal.