Găgăuzii vor fi nevoiți să recunoască faptul că vor avea un viitor doar în componența R. Moldova după ce Rusia va fi înfrântă în războiul din Ucraina. De această părere este analistul politic Ruslan Șevcenco. Acesta a declarat, că populația regiunii trebuie să înțeleagă că stat în stat nu există și nu poate exista, notează deschide.md

”Din păcate, nu a fost elaborată o strategie concretă pentru a convinge populația Găgăuziei că trebuie să fie scoasă din spațiul informațional politic al Rusiei” a declarat Șevcenco.

Analistul a subliniat importanța schimbării percepției asupra Rusiei, afirmând că aceasta „este în trecutul lor” și că acest mesaj trebuie promovat activ în rândul comunității găgăuze.

„Vă asigur că acest lucru va fi realizat după înfrângerea obligatorie a Rusiei în războiul din Ucraina. Chiar dacă Ucraina va pierde unele teritorii, intrarea în cadrul NATO și UE va convinge și pe găgăuzi că Rusia a suferit o înfrângere gravă, chiar sub conducerea atot-puternicului Putin” a adăugat el.

Șevcenco a subliniat că această înfrângere va avea un impact semnificativ asupra percepției găgăuzilor.

„Va fi o lovitură zdrobitoare sub centură pentru dânșii, un argument convingător pentru toți prorușii din țară că Rusia pierde și va continua să piardă” a declarat analistul.

În plus, el a accentuat necesitatea de a corecta miturile istorice propagate în regiune. „Trebuie să arătăm cum a fost în realitate istoria lor și să distrugem o bună parte a miturilor propagandei,” a spus Șevcenco.

Analizând situația actuală, expertul a concluzionat că „UTA Găgăuzia nu are altă soartă decât să rămână parte a Republicii Moldova.” De asemenea, el a subliniat importanța învățării limbii române pentru tinerii găgăuzi care doresc să își facă o carieră în acest context: „Dacă doriți să rămâneți aici și să vă faceți o carieră, trebuie să învățați limba română.”

Astăzi la Comrat va avea loc lansarea volumului de articole științifice ”Aspecte socio-culturale ale găgăuzilor în istoria Republicii Moldova - Integrarea găgăuzilor în spațiul socio-cultural, economic, politic și juridic al Republicii Moldova. Evenimentul se va desfășura la Biblioteca Universității de Stat din Comrat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE