5 judecători cu mandatele valide de la CSJ, care nu vor putea depune demisia în următoarele 30 de zile, și la 7 judecători care au depus recent cererea de demisie și care au mandatele valide până astăzi inclusiv, iar prin decizia de azi demisia le va fi suspendată si vor continua activitatea la CSJ.
Membrii Comisiei au constatat situația excepțională existentă la Curtea Supremă de Justiție și au decis adoptarea unei măsuri extraordinare temporare de suspendare a cererilor de demisie a judecătorilor, pe un termen de 30 de zile, în vederea asigurării funcționalității instituției.
„Este un instrument de intervenție rapidă, o măsură extraordinară, dar necesară. Trebuie să ajustăm și să asigurăm cadrul legal de funcționare a justiției, astfel încât să diminuăm riscurile care pot apărea și să asigurăm accesul oamenilor la justiție. Este o oportunitate în plus pentru judecătorii onești de a face un pas înainte și de a acționa în beneficiul cetățenilor”, a subliniat premierul Dorin Recean.
Potrivit ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în contextul în care mai mulți judecători și-au dat demisia și există riscul de întrerupere a funcționalității Curții Supreme de Justiție și o posibilă stopare a examinării dosarelor, se impune în ultimă instanță aplicarea acestei măsuri temporare.
Potrivit unor surse din Guvern decizia CSE ar viza cei 5 judecători cu mandatele valide de la CSJ, care nu vor putea depune demisia în următoarele 30 de zile, și 7 judecători care au depus recent cererea de demisie și care au mandatele valide până astăzi inclusiv, iar prin decizia de azi A CSE demisia le va fi suspendată si vor continua activitatea la CSJ.
Expertul în drept, Teodor Cârnaț consideră că decizia CSE este ilegală, contravine Constituției legat de aplicarea muncii forțate.
„Deși este o decizie vădit ilegală a CSE, judecătorii ar putea să se conformeze de frică să nu piardă dreptul la indemnizație, după plecarea din sistem. Totuși, spune Cârnaț, unii din judecători ar putea să nu se prezinte la serviciu pentru că decizia CSE este una generală pe când cererile de plecare din sistem sunt individuale și ele au fost acceptate de CSM au intrat în vigoare, înaintea deciziei CSE”, a menționat Teodor Cârnaț


