Uniunea Naţională a Tinerilor Basarabeni din România (UNTB) a lansat miercuri, 3 iunie, Campania „Carte Românească pentru Basarabia”.
Acţiunea constă în colectarea de carte românească la nivel naţional în România cu scopul de a completa fondul de carte din şcolile şi bibliotecile din R. Moldova, se arată într-un comunicat al UNTB.
“Se ştie despre criza de carte românească ce caracterizează R. Moldova. Şi cu cât aceasta se adânceşte mai mult, cu atât setea de carte şi de cultură este mai mare. Deficitul actual de carte românească în şcolile din R. Moldova, şi mai ales din zona transnistreană, aminteşte de realităţile sovietice”, mai spun cei de la UNTB.
Responsabilii de campanie la nivelul marilor oraşe din România aşteaptă să fie contactaţi pentru donaţii şi la cerere se pot deplasa la domiciliile donatorilor.