Candidatul PCRM la funcția de deputat, Artur Reșetnicov, a fost răpit şi bătut în după amiaza zilei de luni, 22 noiembrie de trei persoane necunoscute, iar la moment se află internat la Spitalul de Urgență.  
"Am fost răpit în centrul orașului, bătut, urcat în mașina și legat cu cătușe, dus într-o direcție necunoscută, într-o clădire. M-au torturat și au înscenat împușcarea în ceafă ca să mă convingă să dau informații compromițătoare despre Vladimir Voronin. M-au lăsat în stradă cu mâinile și ochii legați", susţine Reșetnicov.
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a mers în noaptea de luni spre marţi la spital unde a făcut mai multe declaraţii. "Și-au bătut joc de el cinci ore, i-au făcut chestii groaznice, de care nici nu poți să vorbești. Cei care au planificat acest lucru se vede că au o experiență extraordinară de criminali. Așa metode se practică numai în lumea interlopă, de criminali care au trecut prin multe pușcării. Acum se ia analiza referitor la substanțele psihotrope care au fost utilizate. El spune că i-au pus injecții de câteva ori, e un caz ieșit absolut din comun, extraordinar, e ceva strașnic pentru țara noastră, pentru democrația noastră, nimeni nu s-a așteptat”, a spus Voronin.
În acelaşi timp, „ziarul de Gardă” a solicitat părerea ex-ministrului Securităţii, Anatol Plugaru, care a declarat că nu crede că ar fi existat un caz de răpire a lui Artur Reşetnicov. „Nu cred că are nevoie cineva să îl răpească. Acest caz e „Foaie verde fum de tractor”.
Plugaru consideră că Artur Reşetnicov ar fi cea mai neindicată persoană pentru a fi răpită întrun asemenea contest. „Cred că e PR electoral, au mai fost aşa cazuri, şi cu Cubreacov şi cu alţii”, a declarat ex-ministrul, adăugând: 2Întrebaţi orice ofiţer SIS, pentru ce ar fi răpit Reşetnicov. Are el şi nişte calităţi bune, dar nu pe cele necesare pentru a conduce o atare structură. A fost pus acolo de Voronin ca să mai descurajeze puţinii specialişti buni care au rămas”, a conchis Plugaru.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE