Calea Ferată din Moldova (CFM) continuă să se confrunte cu probleme de sistem, iar statul are planuri mari privind revitalizarea întreprinderii pentru a deveni profitabilă. La ora actuală, se fac eforturi pentru a achita restanțele salariale, a declarat Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, la TVR Moldova. În același timp, potrivit ministrului, este necesar ca să fie implementat Codul feroviar pentru a atinge aceste obiective.

„Există întârzieri în continuare. Ultimele date pe care le am, au fost achitate salariile aproape integral pentru luna februarie. Calea Ferată trebuie să treacă printr-un proces de restructurare. În formula care este la moment, Calea Ferată nu poate să reziste mult timp și asta a fost solicitarea mea către directorul interimar care este la moment acolo. Unele lucruri au început să se întâmple, alte se întâmplă mai greu, dar în esență în următorii un an, doi, noi trebuie să ajungem să avem implementat Codul feroviar care restructurează Calea Ferată”, a precizat ministrul, notează radiomoldova.md

Restructurarea CFM înseamnă că vor apărea cel puțin trei companii: una care e responsabilă de infrastructură, alta responsabilă de transportul de pasageri și alta de mărfuri, a explicat Andrei Spînu.

„De ce se face așa? Pentru ca să putem să atragem și investitori privați, pentru că în momentul în care eu sunt un investitor privat și zic că uite eu vreau să fac transport de marfă pe cale ferată, îmi cumpăr 100 de vagoane, 2, 3, 4 locomotive, vin la compania de infrastructură, închiriez infrastructura, achit acea taxă și folosesc infrastructura feroviară”, a mai spus oficialul.

Potrivit estimărilor ministrului infrastructurii și Dezvoltării Regionale, pentru modernizarea infrastructurii feroviare este nevoie de trei miliarde de euro.

De precizat că situația la Întreprinderea „Calea Ferată a Moldovei” – care se confruntă cu probleme financiare în ultima perioadă – a început să se agraveze după luna august 2022, când a scăzut tranzitul din Ucraina, odată cu redeschiderea portului de la Odesa. Pierderile estimative al întreprinderii au constituit aproape 150 de milioane de lei în anul 2023.

CFM este cea mai mare întreprindere de stat, cu 6 mii de angajați. În prezent, aceasta este condusă de Serghei Tomșa.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE