Conducerea întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldo­va” se confruntă, din nou, cu datorii la plata salariilor. Unii angajați de aici nu și-au pri­mit lefurile din luna martie. Și asta nu e tot. Din cauza dato­riilor, conducerea CFM recurge la noi disponibilizări. Este vor­ba despre pensionari cu vârsta de peste 70 de ani, susține Serghei Tomșa, director interi­mar al CFM.

„Până acum, au fost disponibi­lizate în jur de 60 de persoane. Nu este vorba de personalul activ, cel care muncește, ci de pensionari, care sunt foarte mulți. Ei au o vâr­stă de 70 de ani sau chiar peste 75. La prima etapă, mergem pe dispo­nibilizarea vârstnicilor, care, totuși, au o pensie și se pot întreține. Sunt mai multe idei pe care tre­buie să le implementăm. Mergem pe calea reformelor”, a menționat Tomșa.

De precizat că, în ultimii patru ani, numărul angajaților CFM s-a redus de aproape două ori.

Președintele Federației Sindicale a Feroviarilor, Ion Zaporojan, spune că, pentru a fi activă, întreprinderea are nevoie de mai mult suport din partea statului.

„Nu sunt volume de lucru, nu sunt bani. Nu este o structură bu­getară, suntem la autogestiune. De aici și apar aceste probleme. Noi trebuie să fim măcar puțin susținuți de către stat, măcar infrastructura, dar deocamdată nimeni nu a luat în calcul solicitările noastre. Alta e situația în Ucraina, România, Bela­rus. Am semnalat de nenumărate ori aceste probleme și premie­rului, și ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care a in­tervenit pentru moment, dar pro­blema rămâne. E clar că noi, ca sindicaliști, trebuie să facem totul ca să protejăm salariații și să le apărăm drepturile, dar nu poate ministrul de fiecare dată să ia din­tr-o parte și să dea în alta, trebuie să fie o continuitate a veniturilor”, a afirmat Ion Zaporjan.

Datoriile salariale ale CFM se cifrează acum la peste 70 de mili­oane de lei. Majoritatea angajaților de acolo nu și-au ridicat lefurile de trei luni. Potrivit administrației în­treprinderii, doar opt filiale din 35 și-au primit salariile pentru luna martie. Conducerea CFM speră că ar putea acoperi o parte din re-stanțe din vânzarea locomotivelor și vagoanelor vechi și a metalului uzat, din care estimează să obțină în jur de 200 de milioane de lei.

Calea Ferată din Moldova se confruntă de ani buni cu proble­me la achitarea salariilor. În 2020, întreprinderea a ajuns în prag de faliment, iar angajații din mai mul­te raioane au protestat. Pentru a optimiza cheltuielile, din 2020, nu­mărul de angajați a fost redus de la aproape 10 mii la 5600.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE