Încă doi absolvenţi ai liceului “Mihai Sadoveanu” din Cupcini, Edineţ, vor beneficia de bursa Fundaţiei “Tineri pentru Moldova” (OTM). Deja, al treilea an consecutiv, OTM achită taxa de studii pentru doi studenţi care au avut o reuşită şcolară bună în timpul anilor de liceu.
“Acesta este un proiect de susţinere a tinerilor cu capacităţi deosebite la învăţătură şi care nu au posibilitatea să achite taxa de studii, dar doresc foarte mult să-şi urmeze visul de a obţine o profesie a declarat pentru Politik, Bagrin Lucia, membră a OTM.
“Condiţiile de selecţie a candidaţilor la concurs sunt foarte dure”, a precizat directorul liceului “M. Sadoveanu”, Ion Cojocaru. În acest an au depus cerere de participare 8 tineri, dar au fost selectaţi doi, Eugen Guţu şi Olga Rusu. Cei doi au avut mediile cele mai mari în cei trei ani de studiu, dar şi la examenele de Bacalaureat. Alături de aceste rezultate, elevii candidaţi au primit note şi de la profesori, dar şi de la colegii lor de clasă.
Eugen Guţu, unul dintre cei doi fericiţi, susţine că această bursă este o posibilitate de a-şi face viitorul mai bun. “Sunt foarte bucuros că am posibilitatea aceasta de a nu-mi plăti contractul. În situaţia de azi este foarte greu de a achita contractul şi mulţumesc acestei fondaţii pentru că este un ajutor foarte important pentru mine, pentru viitorul meu. Mă bucur că am posibilitatea să-mi ating scopul şi să obţin profesia pe care mi-am dorit-o”, a precizat plin de emoţii Eugen care a decis să meargă la facultatea de Teleradiocomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice.
Pentru Olga Rusu, această bursă îi va permite împlinirea visului de a lucra în domeniul economic. “Îmi place mult matematica şi cred ca mi-am ales corect drumul în viaţă. Mi-ar plăcea mult să lucrez în domeniul economic, de aceea, am ales facultatea Finanţe şi Bănci de la ASEM”.
Tinerii îşi pot alege orice facultate doresc la una din universităţile din ţară. Însă, după fiecare sesiune, tinerii trebuie să prezinte notele obţinute la examene. Dacă media lor este sub nota 8, Fundaţia are dreptul să rezilieze contractul, iar tinerii îşi pierd bursa.
OTM este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, fondată în 2007, cu scopul de a sprijini tinerii în domeniul educaţional.