Proiectul bugetului de stat a fost aprobat astăzi în primele două lecturi, informează Politik.md. Pentru țara noastră sunt prevăzute acumulări în buget de 31,37 mlrd de lei, pe când cheltuielile depășesc 35,56 mlrd de lei.
Astfel, se va crea un deficit bugetar de peste 4,18 mlrd de lei, bani pe care autoritățile vor să-i acopere din privatizări, emisii de valori imobiliare, împrumuturi și finanțări din exterior. Rata inflației este prognozată la 7,2%, iar PIB-ul ar fi de 133 de miliarde de lei. În același timp, se menționează că salariul mediu pe economie este în creștere cu 9,5%, ceea ce constituie 5050 de lei.
Opoziția parlamentară a criticat dur proiectul de buget, calificându-l drept unul anti-social. Deputații comuniști s-au declarat indignați de faptul că alocațiile în sfera socială au fost diminuate, îndeosebi în ceea ce privește salarizarea bugetarilor. „Eventuala creștre a salariului mediu prognozat și faptul că a fost micșorat fondul de salarizare, va însemna asta o reducere a numărului de angajați?”, a întrebat deputata Oxana Domenti.
Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a negat acest lucru, dar a explicat vag fenomenul prognozat. „Locurile de muncă nu vor fi mai puține. Dar angajați în câmpul muncii vor fi mai puțini”, a spus Armașu.
Cu obiecții și critici au venit și liberal-democrații, care au afirmat că proiectul bugetului este unul incert, pentru că se bazează pe niște împrumuturi și pe acordul cu FMI, care nu este sigur că va fi semnat. „S-a promis creșterea veniturilor și a încasărilor, dar în document vedem altceva. Am văzut la televizor că încasările de la vamă au crescut cu 30%, dar în proiectul prezentat avem doar 11%. Noi nu vom susține acest buget”, a declarat deputatul PLDM, Vadim Pistrinciuc.
Și deputatul Iurie Leancă a criticat proiectul, ca fiind unul „al speranțelor”. Asta pentru că el nu reprezintă situația reală din economie, ci se bazează pe prognoze și pe surse din exterior, fără siguranța că aceste surse vor veni în R. Moldova.
Proiectul bugetului a fost susținut de către 55 de legiuitori în prima și a doua lectură. În următoarele două săptămâni, parlamentarii planifică să revină la acest proiect pentru lectura a-III-a.