Președintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, a declarat, în cadrul întrevederii cu premierul Vlad Filat, că locul R. Moldova este în UE, iar acest lucru va adduce beneficii atât cetățenilor Moldovei, cât și celor din țările membre UE.
Bronislaw Komorowski a menționat că Polonia își dorește o colaborare strînsă cu Republica Moldova și s-a arătat încrezător că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. "Polonia sprijină aspirațiile Republicii Moldova de integrare europeană și apreciază înalt progresul înregistrat în acest proces", a spus Bronisław Komorowski.
Șeful statului polonez a subliniat că țara sa va sprijini Republica Moldova, oferind asistenţa și expertiza necesară în vederea alinierii la standardele europene. El a subliniat că integrarea Moldovei în UE va aduce beneficii atît cetățenilor Republicii Moldova, cît și țărilor membre ale UE. În context, Bronisław Komorowski a menționat cănegocierea cu succes a Acordului de Asociere RM-UE, care va include ca parte integrantă crearea unei Zone de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător, precum şi realizarea condiţionalităţilor Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE, pînă la Summit-ul Parteneriatului Estic care se va desfăşura la Vilnius în noiembrie 2013, va constitui un pas important al integrării Republicii Moldova în UE.
Premierul R Moldova, Vlad Filat a remarcat importanța vizitei Președintelui Poloniei la Chișinău, precizând că aceasta are o semnificaţie deosebită, deoarece vine să contribuie la consolidarea dialogului politic moldo-polonez şi reprezintă un semn de recunoaştere şi susţinere a reformelor recente în contextul eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova.
În context, șeful Executivului a menționat că vizita sa la Varşovia, din 29 octombrie curent, a fost una consistentă şi rezultativă. Vlad Filat și-a exprimat speranța că organizarea celui de-al doilea For al oamenilor de afaceri moldo-polonez, cu ocazia vizitei Preşedintelui Poloniei în Moldova, va contribui la intensificarea contactelor dintre mediul de afaceri din ambele ţări şi va stimula investiţiile poloneze în Moldova.
Totodată, Prim-ministrul a exprimat gratitudine pentru susținerea necondiționată a Poloniei oferită țării noastre, precizînd că pentru țara noastră este foarte valoroasă colaborarea cu partenerii polonezi în diverse domenii, inclusiv cel economic, energetic, descentralizare, educație, cultură etc. Vlad FILAT a dat asigurări că Guvernul Republicii Moldova va continua cu fermitate promovarea reformelor și parcusrul integrării europene.
„Polonia este un bun exemplu în acest proces. Experiența țării Dvs. în parcursul implementării reformelor și integrării în Uniunea Europeană ne este de mare ajutor. De aceea, contăm pe sprijinul și asistența Poloniei în continuare", a spus Prim-ministrul.
În contextul actualei vizite a Preşedintelui Republicii Polone, Bronisław Komorowski la Chişinău, a avut loc cea de-a III-a şedinţă a Comisiei interguvernamentale moldo-polone pentru colaborare economică. Agenda reuniunii a inclus un spectru larg de subiecte ce țin de diverse domenii de colaborare în sfera comercial-investiţională şi financiar-bancară, precum şi în domeniul agriculturii şi industriei alimentare, transportului, turismului, mediului, IMM-urilor, sănătăţii şi protecţiei sociale, dezvoltării regionale, standardizării, migraţiei, construcţiilor şi protecţiei monumentelor.
Tot astăzi, a fost semnat Programul executiv între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Polone în domeniul culturii, educaţiei şi ştiinţei pentru anii 2012.