Banca Naţională a Moldovei (BNM) a micşorat rata de bază la operaţiunile pe termen scurt de la 14% până la 12,5%, iar la creditele Overnight de la 16,5% până la 15%.

Ratele la depozitele Overnight şi rata de bază la creditele pe termen lung cu un termen mai mare de cinci ani au rămas neschimbate – 2% şi 10,5% respectiv.

Ultima micşorare a ratei de bază la operaţiunile pe termen scurt a avut loc în decembrie 2008, ceea ce, în opinia experţilor, „scăderea totală cu 1,5 p.p. până la 17,5% a normei rezervelor obligatorii din mijloacele atrase de bănci a contribuit la stabilizarea situaţiei monetare în sectorul bancar”.

Experţii consideră că, pe fundalul scăderii lichidităţii şi a volumului de operaţii pe piaţa bancară internă, diminuarea ratei la operaţiunile pe termen scurt va permite ca băncile comerciale să răspundă la obligaţiuni în mod operativ şi cu mai puţine pierderi.

Însă pentru băncile comerciale rata de rezervare obligatorie a mijloacelor atrase este mai sensibilă, a cărei scădere aduce bani suplimentari, care ar putea fi folosiţi în creditarea economiei.

Potrivit experţilor, pentru diminuarea ratelor de depozit şi de credit în economie, BNM preferă să folosească resursele sale administrative şi presiunea, „căci BNM a prevenit băncile comerciale că, dacă nu vor urma sfatul, rata de rezervare ar putea fi majorată”.

„O parte din bănci au urmatul deja sfatul BNM, micşorând ratele cu 1-2%, o altă parte nu vede vreun raţionament pentru a-şi schimba politica monetară-creditară, ca în scurt timp să ridice din nou ratele”, a spus unul din experţi.

Responsabili din cadrul BNM au menţionat anterior că scăderea normei rezervelor obligatorii din noiembrie trebuia să ducă la creşterea lichidităţii băncilor comerciale cu 232 mil. lei, $8,8 mil. şi 9,8 euro.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE