Guvernul Republicii Moldova şi misiunea OSCE în Republica Moldova au semnat joi, 24 iunie un Memorandum de Înţelegere de serviciile căruia vor beneficia 300 de foşti ofiţeri şi subofiţeri.
Documentul a fost semnat de Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ambasadorul Philip Remler, şeful misiunii OSCE în Moldova.
După semnarea Memorandumului, Valentina Buliga a menţionat că acesta are sarcina de a coordona procesul de reconversie profesională şi adaptare socială a militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract şi a cetăţenilor trecuţi în rezervă (retragere) din cadrul Armatei Naţionale, Trupelor de Carabinieri şi Serviciului de Grăniceri al Republicii Moldova.
La rândul său, Ambasador Philip Remler a menţionat importanţa programului de reconversie profesională a foştilor ofiţeri şi subofiţeri şi a mulţumit atât autorităţilor administraţiei centrale pentru cooperare, cât şi partenerilor din SUA şi Suedia pentru contribuţie financiară.
Proiectul va fi implementat în perioada anului 2010, cu posibilitatea de a fi extins.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE