BBC World Service va transmite programe radio informative în limba română, în fiecare zi de vineri, începând cu ora locală 20.00, se precizează într-un comunicat publicat pe site-ul radiodifuzorului.

Frecvenţele pe care aceste programe pot fi recepţionate sunt 97.2 FM la Chişinău, 69.14 FM la Cahul, 101.5 FM la Căuşeni, 67.46 FM la Edineț, 102.9 FM la Mândreştii Noi – Bălţi şi 69.53 FM la Ungheni.

În fiecare program vor fi discutate teme sociale de interes şi analize a problemelor locale şi internaţionale. Programul va fi produs de grupul de presă IMEDIA, brand al organizaţiei neguvernamentale Comitetul pentru Libertatea Presei din Chişinău, sub coordonarea BBC World Service.

"BBC World Service este extrem de încântat că, prin intermediul noului acord cu IMEDIA, audienţa din Republica Moldova va putea avea acces la un program regulat de ştiri şi informaţii în limba română, continuând să recepţioneze, totodată, şi serviciile noastre deja existente în engleză, rusă şi ucraineană", a declarat Nikki Clarke, Head of Americas & Europe Region în cadrul BBC World Service.

Alexandru Canțâr, directorul Biroului BBC de la Chișinău a declarat pentru Politik că această emisiune este un proiect realizat împreună de către serviciul Mondial al BBC și Organizația Internațională ”Comitetul pentru Libertatea Presei”. ”Sperăm că este un început bun, vom vedea pe parcurs cum va evolua colaborarea noastră. Emisiunea durează 15 minute și este realizată conform standartelor BBC”.

În cadrul emisiunilor sunt analizate evenimentele social politice din R. Moldova. ”Difuzarea emisiunilor a început de patru săptămâni, însă comunicatul a fost difuzat mai târziu pentru că mai întâi am testat totul și pentru că merge bine vom continua așa”, a adăugat Canțâr.  

BBC World Service transmite în 32 de limbi şi anume: albaneză, arabă, azeră, bengali, birmaneză, engleză pentru Caraibe, cantoneză, franceză pentru Africa, hausa, hindi, indoneziană, kinyarwanda/kirundi, kirkiză, macedoneană, mandarină, nepaleză, pashto, persană, portugheză pentru Brazilia, rusă, sârbă, sinhaleză, somaleză, spaniolă pentru America latină, swahili, tamilă, turcă, ucraineană, urdu, uzbecă şi vietnameză.

În Republica Moldova, BBC World Service transmite în prezent programe în limbile engleză, rusă şi ucraineană.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE