Un bărbat din capitală a fost impus să muncească în construcții în Georgia, timp de două luni.

Potrivit procuraturii, în martie 2014, acesta a fost racolat în Georgia, de către un bărbat care i-a promis angajarea la un lucru bine plătit în țara respectivă.
Inculpatul i-a achitat victimei cheltuielile de drum, iar ajuns în orașul Gagra, acesta a fost impus să lucreze gratuit.
Pentru a nu putea fugi, bărbatul a fost lovit cu o rangă metalică peste picior, însă a izbutit să evadeze din locul în care a fost cazat.
Ajuns în Republica Moldova, pătimitul a anunţat organele de drept, iar recent, inculpatul a fost reținut și arestat, fiind învinuit de trafic de fiinţe umane în scop de exploatare prin muncă.
Dacă va fi găsit vinovat, învinuitul, în vârstă de 44 de ani, riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.
În cadrul urmăririi penale, procurorii au stabilit că, inculpatul a mai recrutat persoane pentru a munci în condiţii similare în străinătate, în privinţa acestuia fiind depuse plângeri şi de către alte victime.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE