Băncile din țară își vor revizui politica de creditare și vor reduce din dobânzi. Unele chiar vor anula din penalităţi. Toate astea pentru a veni în întâmpinarea producătorilor agricoli, care au avut de suferit de pe urma sancțiunilor impuse de Federația Rusă, anunță Politik.md.
Acest lucru s-a discutat în cadrul întrevederii de astăzi a prim-ministrului Iurie Leancă cu reprezentanţii băncilor comerciale din Republica Moldova. Premierul a menţionat că Guvernul îşi doreşte un dialog constructiv cu reprezentanţii sistemului bancar.
Părţile au făcut un schimb de opinii privind modificările operate la cadrul legal din domeniul financiar. În speță, s-a discutat despre prevederile privind sporirea transparenţei şi siguranţa sistemului bancar, precum și despre pachetul de legi privind reforma justiţiei, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în această săptămână.
„Efectele sancţiunilor impuse de Federaţia Rusă nu creează riscuri majore pentru parametrii macroeconomici principali. În următoarele cinci luni, în economia țării urmează să vină peste 250 de milioane de dolari - de la Uniunea Europeană, Banca Mondială, prin intermediul unui șir de alte proiecte investiționale. Drept urmare, presiunea asupra leului va scădea şi noi deja vedem elemente de apreciere a leului în raport cu principalele valute internaţionale”, a precizat Iurie Leancă.