Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis luni, 7 aprilie, o avertizare meteorologică de Cod Galben de îngheţuri pe întreg teritoriul ţării în intervalul 8 - 9 aprilie. Astfel, potrivit meteorologilor, în această perioadă în orele nocturne și ale dimineții, se prevăd înghețuri cu intensitatea de 0..-5°C.

"Din cauza înghețurilor prognozate, se recomandă evitarea expunerii la frig în orele dimineții și purtarea hainelor adecvate", transmtie SHS.

De asemenea, ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare precizează că coborârea temperaturii sub 0°C în perioada de vegetație afectează pomii fructiferi și plantațiile viticole, mai ales în faza de înflorire. Specii vulnerabile fiind caișii, piersicii, cireșii, vișinii, mărul, nucul, alunul și soiurile timpurii de viță-de-vie:

"Pentru atenuarea riscurilor, specialiștii recomandă următoarele măsuri: fumigații (prin arderea paielor sau resturi vegetale); irigare prin aspersiune în plantațiile superintensive; ventilare forțată a aerului; utilizarea sistemelor anti-îngheț, inclusiv cu raze infraroșii.

Dacă au fost înregistrate pierderi, fermierii trebuie să anunțe primăria în termen de 24 de ore de la producerea fenomenului. Primarul convoacă o comisie care în termen de șase zile lucrătoare trebuie să evalueze pagubele în teren și să întocmească actul de constatare. Acest act este înregistrat în evidența contabilă și este necesar pentru obținerea Avizului de atestare a impedimentului justificator, eliberat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Ulterior, este utilizat pentru renegocierea termenelor de plată cu băncile, furnizorii și alți creditori", mai transmit autorităţile.

Spre sfârșitul săptămânii, vremea se va normaliza iar temperaturile vor reveni la media normală pentru această perioadă

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE