expatriat.roMinistrul australian al Imigraţiei, Chris Evans, anunţă un proiect pentru atragerea imigranţilor calificaţi, informează BBC News online.
 "Am avut zeci de mii de persoane înscrise la cursuri de gătit, contabilitate sau coafură pentru că acestea erau pe liste, iar aceşti imigranţi au primit drept de rezidenţă", subliniază Evans. "Vrem să ne asigurăm că primim aplicaţii din partea unor persoane cu înalte calificări, scrie cotidianul.
”Avem nevoie acum de persoane care să lucreze, iar cererile vor fi din ce în ce mai mari", subliniază ministrul Imigraţiei. Potrivit lui Chris Evans, noua politică în materie de imigraţie se va concentra pe angajaţi în domeniul sănătăţii, inclusiv medici şi asistente, precum şi pe specialişti în domeniul ingineriei şi mineritului.
Contactat de Politik, Valeriu Turea, șeful serviciului de presă al ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene a menționat că și Moldova ar putea contribui, dar deocamdată nu deține informații cu privire la cererea Australiei ”ministerul încă nu a fost informat despre vreun asemenea proiect, care pare a fi unul foarte interesant”, a spus Turea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE